Bambi la tortura

– De ce spui asta... Ai fi avut... Crede-mă... Ai fi avut... Ai, încă mai ai! Dă-ne drumul, eliberează-ne acum şi îţi promit din suflet, îţi jur... îţi jur pe tot ce am eu mai scump pe lume... că n-o să te reclamăm şi o să... o să...

Fata se opri un moment, nemaigăsindu-şi cuvintele. Mintea ei conştientiza că de ceea ce spune acum, de cât de grăitoare era cuvântarea ei putea depinde bunăoară eliberarea lor, iar acest lucru contribuia la starea supremă de stres şi anxietate mintală, înceţoşându-i gândirea. Bărbatul părea să nu se grăbească, rămânând în aceeaşi poziţie pe marginea patului ei, privindu-i chipul de păpuşică zbuciumată, fără a scoate vreun cuvânt. Denisa realiză că trebuie să apeleze la absurd, să abereze lucruri pe care el voia să le audă:

– Ascultă-mă, te rog... D-doru... Cum ai spus că te cheamă? Doru, nu...? Te rog... Crede-mă... Ai fi avut toate şansele din... din lume... să... să mă cucereşti pe mine... sau pe sora mea... Dacă ai fi încercat să ne inviţi în oraş... sau... sau... (fata aproape izbucni în lacrimi, la înţelegerea faptului că nu mai are cuvinte suficiente pentru a-şi exprima stările şi gândurile ce îi năvăleau în suflet, tumultoase; realiză că mai era doar un singur lucru suficient de concentrat pentru a le concluziona pe toate) Doru, dacă ne dai drumul... acum... îţi promit că o să îţi acord o şansă de a deveni... prietenul meu...

Canavie ridică brusc sprâncenele într-o expresie de suprindere totală iar gura i se întinse într-un zâmbet şiret. Nespunând nimic referitor la propunerea fetei, luă o bucată de ou fiert de pe tăviţă şi i-o duse acesteia la gură, atingându-i buzele în semn de îndemn să mănânce. Crezând că asta va contribui la calmarea bărbatului şi, implicit, la limpezirea gândurilor lui cu privire la eliberare, fata cooperă şi, cu scopul de a-i face pe plac bărbatului pentru ca acesta să vadă că este supusă, mâncă tot ceea ce acesta îi oferi, pe rând: albuş de ou, o banană, câteva cireşe şi un pahar întreg de iaurt. Adevărul este că îi era într-adevăr foame şi nu i-ar fi convenit să facă prea multă vreme mofturi şi să se încăpăţâneze. Niciunul dintre ei nu mai spuse vreun cuvânt până ce fata nu termină de mâncat, moment în care, deodată bărbatul se ridică de pe pat şi se îndreptă către patul surorii blonde. Aceasta înţelese că cel mai convenabil pentru ea ar fi să nu îl enerveze pe acest om care le putea face atâta rău şi acceptă, cu ochii semiînchişi, a mânca cireşele, banana, albuşul de ou şi iaurtul pe care Canavie i le băgă pe rând în gură, fără a mai scoate vreo vorbă. De altfel, aşa cum amândouă îşi dădeau seama, orice cuvinte ar fi fost de prisos căci, după cum văzuse şi Denisa, nu era chip a îl convinge pe violator să le elibereze înainte de termenul stabilit de acesta. În plus, nici vorbe nu erau suficiente pentru a spori gradul de maleabilitate al bărbatului şi, implicit, al situaţiei. Chiar şi mezina brunetă realiză absurditatea spuselor sale şi faptul că nicio fiinţă întreagă la minte nu ar fi crezut aşa ceva: victima să accepte a îi da o şansă violatorului să devină îi devină iubit. De îndată ce termină a o hrăni pe Raluca, Canavie se ridică de pe marginea patului acesteia şi strânse cele două tăvi pe care se aflau resturi de mâncare, ducându-le apoi afară din cameră. Într-un minut reveni şi, aşezându-se în faţa ambelor paturi pentru ca amândouă fetele să îl vadă la fel de bine, li se adresă celor două „păpuşele" neajutorate:

– Gata, gagicilor, v-am şi dat de mâncare... Acum, că sunteţi sătule, o să vă las vreo jumătate de oră să „vă faceţi siesta", cum se spune, apoi... e timpul să mă distrez cu voi toată ziua! Deci, o jumătate de oră, cât digeraţi, o să plec să vă las în pace...

Zicând acestea, bărbatul se îndreptă spre uşă, însă se opri cu numai un pas înainte de a ieşi din încăpere, întorcându-se înspre patul Denisei şi apropiindu-se de acesta.

– Dacă stau mai bine să mă gândesc, frumuseţea asta de Denisa trebuie pedepsită pentru că a vrut să mă facă să cred minciunile ei gogonate...

Auzind aceasta, Denisa, care închisese din nou ochii atunci când omul le spusese că le oferă o jumătate de oră de răgaz, tresări speriată şi încercă să-şi ridice capul de pe pernă pentru a vedea ce are de gând violatorul. Atunci când văzu că bărbatul îşi scoate pistolul din port-arma pe care o avea ataşată de cureaua pantalonilor şi că se urcă în pat, aşezându-se peste ea, călare pe abdomenul ei (fără a se lăsa însă cu greutate ca nu cumva să o sufoce), Denisa voi să încerce a îl convinge să o lase în pace şi să nu îi facă ceea ce plănuise el a îi face, vorbind din ce în ce mai rapid şi mai disperat, pe măsură ce vedea că ale ei cuvinte nu îl opresc pe Canavie:

– Nu, lasă-mă... Te rog... Te rog, lasă-mă... Te rog, lasă-mă, Doru! Te implor, nu-mi face... nu-mi face rău... Nu am vrut să te supăr... Iartă-mă... Ţi-am spus adevărul... Te-am rugat doar să ne dai drumul şi... Dacă ne dai drumul îţi jur că o să accept să fii prietenul meu... Dă-ne drumul... Te rog, nu-mi face rău... (acum Canavie pusese ţeava pistolului la tâmpla fetei şi avea degetul aşezat pe trăgaci, motiv pentru care Denisa începuse să scâncească şi să vorbească din ce în ce mai rugător, în timp ce lacrimile de spaimă începură să îi apară la colţurile ochilor) Te implor, nu mă răni... Te impl... implooor... Nu... Nu-mi face rău, Doru... Te rog din inimă... Fie-ţi milă... Nu îmi face... rău... Te rhhoooog...

– Să mă minţi tu pe mine în asemenea hal, frumuşico?!, întrebă Canavie pe un ton mustrător şi retoric şi cu o voce neutră, fără fluctuaţii, voce în care nu se putea simţi nici furie, nici blândeţe.

Denisa aproape că ajunsese în pragul unui şoc nervos în care nu mai putea decât să implore milă şi să plângă pe înfundate, făcând tot posibilul pentru a îl îndupleca pe bărbatul în ale cărui mâini se afla soarta ei să nu îi facă rău... doar atât... să nu o rănească... Fără a-şi mai putea reţine lacrimile ce i se scurgeau pe obraji, repetă cu o voce înceată şi rugătoare pe care plânsul şi spaima o transformaseră în vocea unei fete neajutorate şi supuse, ce ar fi fost fericite să îi satisfacă atacatorului cele mai nemaipomenite dorinţe sexuale doar pentru a scăpa nevătămată:

– Te rhhoogg... Nu te-am minţit... Jur... Te implor... Nu-mi face rău... Nu mă... împuşca... Nu mă răni, te rog... din suflet... Fie-ţi milă... de mine... te implhhoooorr...

Canavie rămase în poziţia sa, nemişcat: călare pe pieptul Denisei, cu picioarele de o parte şi de alta a trupului ei, cu mâna stângă pe obrazul drept al fetei şi cu mâna dreaptă ţinând pistolul la tâmpla acesteia, cu degetul pe trăgaci. Chipul său era total inexpresiv acum, fiind conştient că utilizează o tactică psihologică foarte răspândită şi, cu toate acestea, foarte puţin cunoscută: obţinerea unui lucru cu uşurinţă de la cineva, ca recompensă, prin pretinderea unui alt lucru, mult mai valoros, pe care persoana respectivă nu doreşte a îl da. Astfel, pe înţelesul tuturor, pretinzând că vrea s-o pedepsească pe fată pentru un simplu pretext şi ameninţând-o cu uciderea prin împuşcare, el acţiona asupra psihicului acesteia cu un impact emoţional foarte mare, impact bazat pe spaima acesteia de a fi ucisă sau rănită şi pe conjunctura stresantă, şocantă chiar, a situaţiei. De fapt, tot ceea ce voia acum bărbatul era un sex oral cu gura fetei şi odată ce îi va spune dorinţa sa, acest lucru va scădea surprinzătoar de mult ca impact, importanţă, ca „nocivitate" (să-i spunem aşa), în mintea fetei, comparativ cu impactul ameninţării cu pistolul, de a cărui eliberare se bucura mult prea mult pentru a mai lua în seamă acţiunea de a oferi sex oral, acţiune ce până atunci i se păruse dezgustătoare. Cu alte cuvinte, Denisa va fi fericită ca bărbatul să i-o tragă în gură, datorită eliberării de spaima de a fi rănită. Sora acesteia, văzând situaţia Denisei şi mânată de dorinţa de a o salva pe aceasta de la moarte, începu a răcni cât putea de tare la Canvie, nemaipăsându-i de consecinţe:

– Las-o-n paaaaceeeeee! Nu îi face rău, pentru numele a tot ce e sfânt! Las-ooooooo! Nu o omorâ, te rooooggg! Te implooooor, omule, las-o, nu-i face răăăău... Ai spus că ai să ne laşi o jumătate de oră, după care ne mai violezi de vreo câteva ori şi ne dai drumul! Te roooogggg! Fă cum ai spus... Nu ne ucide! Dă-ne drumul! Fă-ţi damblaua cu noi... Fă-ţi meandrele cu trupurile noastre... Fă-ţi hatârul şi violează-ne... Dar nu ne ucideeeeee! Lasă-ne libere când termini... După ce ai să-ţi satisfaci poftele cu noi, lasă-ne să plecăm, te imploooooorrrrr!

Canavie privi înspre Raluca, admirând-o aşa cum stătea ea întinsă pe spate şi, într-un acces de disperare, îşi ţinea capul ridicat şi ţipa cu toată forţa trupului ei gingaş. Când văzu că o priveşte şi realiză că i-a atras atenţia, Raluca încetă să mai zbiere pentru a asculta ce are de spus violatorul. Canavie ridică pistolu ca şi când ar fi vrut să îl îndrepte spre Raluca, apoi se răzgândi şi îl plasă din nou la tâmpla Denisei, vorbind:

– Am să vă las să vă odihniţi o jumătate de oră... Şi n-am să vă ucid... dacă sunteţi dispuse a coopera... Veţi fi lăsate în viaţă şi vi se va da drumul peste două-trei zile... Dacă mă enervaţi în orice fel, vă împuşc în mutriţele astea frumoase ale voastre... Bang! Bum! Deci am să plec pentru a vă lăsa să vă faceţi siesta... Dar mai întâi am să i-o mai trag o dată scurt în gură ăşteia năltăroage...

Şi zicând acestea, Canavie îşi desfăcu pantalonii, îşi scoase penisul şi, aşa cum era aşezat deasupra pieptului Denisei, îşi plasă cu mâna liberă penisul erect pe buzele fetei şi le întredeschise, împingând apoi cu putere şi vârându-şi-l pe tot până în gâtlejul acesteia, făcând-o să se înece şi să tresară, gemând instinctiv. În tot acest timp ţinea pistolul la tâmpla fetei, cu degetul pe trăgaci. Denisa făcu ochii mari, stătu imobilă, fără a reacţiona, preţ de vreo cinci secunde, după care începu să coopereze şi prinse a îi suge cu buzele şi vârful limbii penisul, aproape fericită că doar atât se cerea de la ea şi mulţumită cu gândul că are să fie teafără dacă îndeplineşte această treabă. Tactica psihologică utilizată de Canavie funcţionase. Raluca privi puţin înspre patul surorii ei, a cărei gură urma să înghită pe post de desert o cantitate bunicică de spermă, apoi întoarse capul în partea cealaltă şi închise ochii strâns. Nu putea suporta a privi chinul surioarei sale, vedetă demnă şi adorată de o mulţime de fani transformată acum într-un obiect de umilire. Canavie se puse să i-o tragă serios la muie Denisei, începând acum – după ce vreun minut se jucase doar cu penisul prin gura ei frecându-l de limbă şi de cerul gurii acesteia – să îi reguleze gura ca pe o păsărică, băgând şi scoţând, cu mişcări hotărâte, membrul supraerect, în adâncul gâtului fetei, forţând-o să îşi sincronizeze respiraţia cu ritmul penetrărilor. Denisa gâlgâia din când în când, rămânând fără aer şi înecându-se atunci când vârful sculei violatorului îi ajungea până la marginea faringelui însă, încă prinsă în starea de recunoştiinţă pentru omul ce nu o ucisese, ci doar o viola, încerca a îl satisface cu gura pe cât îi era ei cu putinţă. După vreo cinci minute de vârât şi scos penisul din gura frumoasei fete, bărbatul îşi înfipse cu o ultimă contră scula până în adâncimea gâtului acesteia şi ejaculă un jet de spermă cleioasă direct prin esofagul ei. Fata fu luată pe nepregătite şi aproape că se înecă, venindu-i să vomite, însă nici nu avu timp să se gândească la aşa ceva întrucât un al doilea jet porni pe gâtlejul ei, apoi, rapid, un al treilea şi un al patrulea, unul după altul. Denisa făcu tot ce îi stătu în putere pentru a le înghiţi pe toate, aşa încât, atunci când Canavie termină de ejaculat şi îşi scoase penisul moale din gura ei, fata nu mai avea în gură niciun strop de spermă. Bărbatul îşi băgă penisul în pantaloni, ridică pistolul de la tâmpla fetei, apoi se ridică şi se îndreptă spre uşă. Fata privi înspre el cu o privire neutră, spre deosebire de prima dată când i-o trăsese în gură. Acum în mintea ei se amesteca furia cu recunoştiinţa fără ca fata să mai poată, datorită traumei, să distingă ori să fie stăpână pe propriile-i sentimente.

– Nu vă faceţi prea comode, păpuşilor! Peste o jumătate de oră începe distracţia!, mai spuse Canavie şi apoi ieşi pe uşă, zâmbind satisfăcut şi parcă în ciuda sentimentelor de frică, ură şi furie ce coexistau în sufletele surorilor.

va urma... sper... Trimiteti-mi mesaje cu opiniile voastre...